luni, 25 martie 2013

M de la Marta & B de la briose

Am lipsit de pe blog cam multă vreme, însă am absentat motivat:) mă abțin cu greu să nu vă spun mai mult pentru că vreau să păstrez totul pentru momentul potrivit, așadar fiți pe fază: în curând divulg totul!:) Mi-a fost însă tare dor așa că pentru postarea de azi am ales o rețetă favorită la noi acasă pentru că este rapidă, sănătoasă și foarte foarte gustoasă!
Am căutat mult o rețetă de muffins potrivită pentru copii și în final, combinând mai multe rețete găsite online am ajuns la combinația de mai jos pe care am făcut-o de nenumărate ori pentru mânzuță. Poate vă amintiți prăjitura cu prune de astă toamnă, era tot cu melasă pe post de îndulcitor, mie îmi place mult aroma pe care o dă în prăjituri și chiar dacă nu îndulcește foarte tare brioșele sunt suficient de dulci datorită coacăzelor și a morcovului, deci va fi bătaie pe ele! la noi s-au evaporat toate înainte să apuc să le fac poză așa că va trebui să repet prestația cât de curând.

brioșe/ muffins cu melasă, morcovi și coacăze:
  • 1 cană făină integrală
  • 1/2 cană fulgi de cocos
  • 1cană morcov răzuit
  • 1/2 cană coacăze deshidratate (sau stafide)
  • 1/2 cană lapte
  • 1/4 cană unt topit
  • 3  ouă
  • 2 lg  melasă
Întâi se amestecă ingredientele uscate (făina, fulgii de cocos, coacăzele), se bat ouăle, se topește untul și se amestecă împreună cu melasa, morcovul până la omogenizare. La final se amestecă ingredientele uscate cu cele umede, se toarnă în forme și se pun la cuptor până când sunt gata.

miercuri, 12 decembrie 2012

Cadouri homemade: spuma de corp


Continuăm seria de cadouri făcute în casă cu o cremă de corp din ingrediente 100% naturale, un adevărat răsfăț pentru pielea uscată și în plus, ca să fim în ton cu sezonul, și cu o aromă delicioasă de scorțișoară.
De când am descoperit unturile și uleiurile vegetale nu mai pot folosi o cremă obișnuită fie ea și ''naturală''... pur și simplu nu se compară! Crema de corp e foarte simplu de făcut dar din nou pare o adevărată artă și ceva foarte complicat de făcut. Spun cremă, dar defapt ar trebui să-i spun unt de corp, sau mai precis spumă de corp, pentru că asta e senzația pe care o să o aveți, iar după n-o să mai știți ce înseamnă piele uscată:)


Spumă/unt de corp cu aromă de scorțișoară:
  • 50gr  unt de cacao
  • 50gr  unt de shea
  • 50ml  ulei de migdale dulci
  • 50 ml  ulei de măsline extravirgin
  • 10 picături  ulei esențial de scorțișoară



Puteți jongla cu ingredientele care vă plac sau care vă sunt la îndemână, principiul de bază e să aveți un echilibru între unturi și uleiuri ca să rezulte o cremă ușor de aplicat pe piele. Să trecem la treabă!
Untul de cacao și untul de shea trebuie întâi topite într-un vas la bain-marie. Când sunt topite, lăsați puțin să se răcorească și apoi adăugați uleiurile (mai puțin cel esențial) amestecând încet până se omogenizează. Uleiul esențial puteți să-l adăugați abia când compoziția s-a răcit de tot, pentru că altfel se va evapora. Lăsați la rece câteva ore până când începe să se întărească, apoi cu ajutorul unui robot de  bucătărie sau cu un tel de mână bateți compoziția. Da, ați citit bine:) ca să o facem mai aerată, mai spumoasă o batem cu telul până arată cam ca și maioneza. Bineînțeles că puteți sări peste faza aceasta, simplificând totul și turnând compoziția cât este încă lichidă direct în recipientul final, dar pentru textura spumoasă se merită efortul.
Ideal ar fi să faceți cantitate dublă, pentru că sigur o să păstrați pentru voi un borcan:) Ambalați-o frumos și uite că ați mai făcut un cadou homemade!

vineri, 7 decembrie 2012

Cadouri homemade: mustar cu tarhon

Pentru că a început goana după cadouri de Crăciun și pentru că magazinele și străzile sunt pline de oameni agitați și nervoși să prindă ultimele oferte de sărbători vă propun o alternativă: în loc să pierdeți câteva ore căutând întâi loc de parcare, apoi cadouri, ca în final să vă întoarceți acasă epuizați și nu atât de siguri că ați luat ce trebuia, mai bine stați acasă și meșteriți niște cadouri handmade:) Sigur cei care urmează să primească cadoul vor fi foarte impresionați și de ce vor primi dar și pentru că v-ați făcut timp să faceți ceva special pentru ei.
Nu o să vă propun să tricotați sau să coaseți cruciulițe pe etamină, deși mie tare mi-ar plăcea...nici olărit sau sculptură în mină de creion... ci lucruri pe care le poate face și cineva care a considerat toată viața că are două mâini stângi cu care nu poate face nimic.



Prima idee este cadoul ideal pentru un gurmand, se face extrem de simplu (mai ușor decât o omletă) și pare foaaarte complicat (apoape muncă de laborator) deci sigur veți impresiona! Eu sunt una dintre persoanele care pur și simplu adoooră muștarul: mănânc muștar pe pâine, nu-mi trebuie altceva:). Pentru că e aproape imposibil să găsești în magazine un muștar curat (fără tot felul de brontozauri adăugați), gustos și care să nu coste o avere, am încercat cu câtva timp în urmă să fac muștar de casă. N-aveam idee de unde să încep și bineînțeles că a ieșit un fiasco, dar acum, în sfârșit, am găsit o rețetă bună pe care am adaptat-o și mă bucur să o împărtășesc și cu voi.


Pentru muștar de casă cu tarhon aveți nevoie de:
  • 1/3 cană  boabe muștar
  • 1/2 cană  oțet de mere
  • 1/2 cană  apă
  • 1 lgț  sare
  • 1 lgț  tarhon
Întreg procesul durează 2-3 zile, dar nu vă ia mai mult de 20 minute în total! După ce v-ați aprovizionat cu ingredientele (asta dacă nu le aveați deja în casă), într-un borcan, puneți oțetul, apa, semințele de muștar și tarhonul. Lăsați apoi totul la macerat 1-2 zile până când boabele de muștar se vor dubla ca volum în urma hidratării.


A doua zi puneți amestecul într-un blender împreună cu 1 linguriță de sare și pasați până rezultă o pastă fină și...gata! tam-tam: ați făcut muștar! vă vine să credeți cât de simplu a fost?!
Dacă preferați muștarul cu boabe întregi în el, puteți păstra o parte din boabe după macerare și să le adaugați la final. Vor ieși cam două borcane mici de 200ml, însă partea grea acum începe: așteptarea. După ce umpleți borcanele, puneți capacele și așteptați cam 2-3 săptămâni ca aromele să se întrepătrundă și muștarul să-și piardă din iuțeală. Cu cât așteptați mai mult, cu atât muștarul va fi mai delicat și mai aromat însă nu la fel de iute. Puteți bineînțeles să-l încercați și acum, dar doar dacă mâncați de obicei 5 ardei iuți la o masă sau sunteți foarte curajoși!


Pentru variație și alte gusturi puteți încerca și alte condimente: mărar, busuioc, hrean pentru cei care vor și mai iute, sau chiar miere (adăugată la sfârșit în loc de sare) pentru muștarul clasic dulce.
Dacă îl faceți acum va fi numai bun de Crăciun! Nu-i așa că de acum încolo vă faceți muștarul în casă?!

vineri, 19 octombrie 2012

Tarta purpurie

Cred că totul a început cu o vizită în piață și întoarcerea acasă cu încă un kilogram de sfeclă roșie.
Recunosc că atunci când fac cumpărăturile (mă refer aici la cele de mâncare) criteriile de selecționare sunt de ordin pur estetic, de obicei nu am o listă de cumpărături și aproape niciodată nu am un plan cu ce o să gătesc în zilele următoare. Pur și simplu cumpăr ce arată bine și bineînțeles țin cont de cromatica în sacoșa de cumpărături: dacă am luat conopidă, cartofi și pătrunjel e clar că trebuie să adaug ceva mai viu colorat de exemplu sfeclă! :) Știm cu toții că sfecla ne face bine mai ales iarna și nouă ne place mult la gust, dar culoarea... culoarea este senzațională!


Așadar, ce puteam face cu atâta sfeclă purpurie? Salată de sfeclă tot am mâncat în toate felurile: cu hrean, cu usturoi, borșul cu sfeclă roșie nu prea m-a încântat...Din fericire mi-am amintit că aveam în congelator niște aluat fraged care își aștepta de mult rândul, așa că am încercat ceva nou: o tartă cu sfeclă, cu sfeclă și cu brânză (avea nevoie de ceva alb pentru contrast :D)
Am ilustrat-o și pentru voi și e numai bună de făcut în weekend și de savurat lângă o salată (verde!).


blat:
umplutură:
  •  sfeclă roșie (coaptă sau fiartă)*
  • brânză telemea*
  • 2  ouă
  • 4 lg  smântână
  • sare&piper
 *cantitățile pentru sfeclă și brânză depind de voi, puteți pune 500 gr sfeclă și mai multă brânză dacă preferați o tartă cu mai multă brânză, sau invers: 1 kilogram de sfeclă și puțină brânză printre ea dacă vă place cu mai multă sfeclă.

marți, 16 octombrie 2012

De baza la tarte de tot felul

În weekend vreau să vă fac cunoștință cu o rețetă foarte apreciată la noi în familie, pentru ea veți avea nevoie de aluat fraged așa că luați notițe de pe-acum și fiți pe fază pentru următorul post.
Acest tip de blat sau crustă este foarte versatil, merge la tot felul de tarte dulci sau sărate: ca aperitiv, ca fel principal alături de o salată dar și ca desert; printre preferatele noastre: quiche cu dovlecei, quiche cu spanac și brânză, tartă cu mere, tartă cu cireșe (ah, cireșe...) toate acestea au la bază aceeași rețetă de aluat fraged-simplă. Avantajul lui este că se poate pregăti în avans și congela sau păstra la frigider peste noapte iar a doua zi îl puteți umple cu ce doriți.



 pentru aluat fraged aveți nevoie de:
  • 200gr  făină (integrală bineînțeles)
  • 100 gr  unt rece
  • puțin  lapte rece/ apă rece
Trebuie să știți că iese cu atât mai bine cu cât îl frământați mai puțin; spre deosebire de pâine unde trebuie dezvolatat glutenul, acest tip de blat puțeți să-l faceți chiar și în robotul de bucătărie cu lamă în formă de S: puneți în robot făina, untul bucățele și câțiva stropi de lapte, pulsați de câteva ori până se omogenizează și apoi formați cu mâna o bilă.  Apoi urmăriți etapele din ilustrația de mai sus: înveliți bila de aluat în folie alimentară... ș.a.m.d. Am uitat să specific în ilustrație ultima etapă: pregătiți-vă apetitul pentru weekend:)

miercuri, 10 octombrie 2012

Unora le place ghimbirul

Ori îl iubești, ori îl urăști, dar în fața aromei puternice a ghimbirului nu prea poți să rămâi indiferent. Pe cel uscat, pudră, îl folosim uneori când facem linte cu curry dar și în diferite combinații de biscuiți dulci (merge nemaipomenit de bine cu scorțișoara și nucșoara). Iar din rădăcina proaspătă ne place să facem ceai, în special când suntem răciți.


Am făcut de multe ori ceai de ghimbir în care am adăugat când s-a mai răcit miere și uneori lămâie, nimic nou, până într-o zi când iubitul meu a vrut să-și aducă aportul creativ și s-a aventurat pe raftul cu mirodenii (defapt rafturile- pentru că sunt 3 la număr și ticsite cu borcănașe și pliculețe :D)...ar fi mers și cuișoarele, dar parcă coriandru n-am mai folosit de mult așa că i-am sugerat să fiarbă și câteva semințe de coriandru împreună cu ghimbirul. A ieșit după cum vedeți și de atunci când fierbem ghimbirul nu uităm să adăugăm și coriandru (semințe!).
Băutura de mai jos nu e nici ceai pentru răceală, nici limonadă răcoritoare cu ghimbir și totuși poate fi oricare dintre ele. Se recomadă însă să o savurați în companie plăcută!



Băutură/ceai/limonadă cu ghimbir:
  • o bucată mică  ghimbir proaspăt
  • semințe coriandru
  • miere
  • suc de lămâie
  • apă

joi, 4 octombrie 2012

Desenam pentru a invinge Dravet

Aceasta nu este o postare obișnuită pentru acest blog, însă mi se pare important ca informația să ajungă în cât mai multe locuri și de aceea vreau să vă povestesc puțin. Sindromul Dravet este una din multele fețe ale epilepsiei, considerat deocamdată a fi incurabil și care debutează în primul an de viață al copilului. Cel mai trist este că micuții suferă de multe ori de întârzieri în dezvoltare ca urmare a acestor crizele epileptice greu de stăpânit. Aflați mai multe despre acest sindrom, dar și cum puteți ajuta pe dravet.ro


Și acum să vă explic ce e cu desenele din imagine.
Sâmbătă, 6 octombrie, echipa Dravet România organizează un maraton sportiv în parcul Herăstrău, la Roaba de Cultură (formular de înscriere). Pe lângă activitățile sportive vor exista și ateliere de creație, iar cei care doresc să ajute financiar asociația sunt bineveniți. Cele 3 ilustrații în acuarela le-am făcut special pentru acest eveniment pentru că acolo, în schimbul donațiilor, veți primi cadou minunate lucruri handmade făcute de voluntari (accesorii, bijuterii, papetărie, cosmetice, tablouri, etc).



Ne vedem sâmbătă la Roaba de Cultură?
Bună,
eu sunt Ioana.

Bine ați venit pe blogul meu!
Aici descoperim că bucuriile simple sunt întotdeauna cele mai valoroase; de aceea, fie că gătim, desenăm, meșterim sau ne jucăm , ne facem întotdeauna timp să fim împreună - în cuib.
scrieți-mi:
theioanavlad@gmail.com